Vremea pocaintei noastre   -2-

      Suflete copil alergai pe pajistile verzi si vedeai raiul din cuvintele Parintelui, te jucai in natura cu prieteni tai , caci toti iti erau prieteni nestiind ce este dusmania, si de vreunul te mai lovea, te smereai la mama care te incalzea si plecai mai departe. Frica de acel copil ramanea dar nu era ura ca nu stiai ce este si uneori chiar tu te rugai sa ne “impacam”. Iertarea era in tine ca o doua natura pentru ca tu aveai numai iubire.

      Vezi suflete cine te conducea in lume. Iubirea, dragostea, iertarea, smerenia. Vedeai Parintele la Biserica si iti era un fel de frica ca si de cele ce iti zicea dar nu intelegeai , adica de faptele rele, pacatele. Nu stiai ce este pacatul chiar de il savarseai pentru ca nu nu era in tine venea de undeva din afara. Nu avea loc in tine. 

       Si mama iti zicea ca nu asculti ori ca nu esti cuminte ori ca nu mananci ori ca nu dormi in dupa-amiezele de vara, dar cine stia ca nu e bine ori ca e rau. Primea sufletul mustrarea si se smerea si atunci pleca toata fapta cea urata ori uneori lacrimile spalau haina sufletului de petele nestiintei noastre.

       Si ce faceau simturile noastre trupesti. Se desfatau cu frumusetea naturii, cu lumina zilelor de vara, cu palpaitul candelei din camera , cu luminita din trupul licurilor pe inserate, cu dansul fluturilor pe pajistea verde , cu roada livezilor parguite in inceput de toamna, cu toate plantele cele nestiute dar pe care noi le stiam, cu animalele toate de langa casa , cu apa paraului cea buna de scaldat, cu toate insectele si gazele cu nume de noi puse, cu falnici brazi ori cu copaci in care ne ascundeam in jocuri, cu cartile de povesti frumos desenate, cu icoanele cele vechi ale Bisericii, cu jocurile copilariei nestiute dar invate intr-o clipa, cu albul zapezii , cu luminile brazilor din noaptea de Craciun, cu fusta mamei dupa care ne ascundeam , cu ulita pe care ne jucam ori albia raului, cu focul din seara de “Osteteleu”(Lasat-a Secului), cu primele culori care desenam pe albul hartiei, cu plastilina multicolora din care ne faceam jucariile, cu palmele ce le tineam stranse la rugaciune, cu genunchi juliti de atatea cazaturi, cu hartia ingalbenita a cartii de rugaciune a mamei, cu mancarea de post al carei gust nu-l poti uita niciodata, cu hainele calugarilor din manastirile cele mari , cu danganitul clopotelor din noaptea Invierii, cu colindele invate pe loc ce nu vroiam sa se mai sfarseasca, cu turta facuta in cuptor pe vatra ce tinea loc si de paine, cu rugaciunile mamei cu lacrimi in ochi, cu toate cele de nespus dar traite in simtiri.