Vremea pocaintei noastre  -3-

Si au iesit primele raze ale neascultarii din noi. Am invatat sa mintim, sa furam, sa numai ascultam de cei mari, sa ne ascundem faptele cele rele, sa nu mai avem dragoste intre noi. A aparut ura…

A crescut trupul dar sufletul a ramas si mai mic decat acel copil, pipernicit de acum. Neascultarea ne-a facut robi altor preocupari mai “interesante” decat rugaciunea, mersul la Biserica, postul, invatura Parintelui, cuvantul de folos al mamei. Au aparut pacatele pe care acum le-am lasat sa murdareasca haina sufletului nostru. Si am murdarit-o cu atatea pacate ca neagra de acum este si ca un giulgiu acopera sufletul ingropat in pacate . 
Doamne, cat am pierdut din copilaria sufletului meu prin pervertirea simturilor. Suflete al meu in ce uitare ai fost dus, legat in lanturi te-ai dat celui rau si te-ai culcat in patul nepasarii.
 
Suflete al meu cui te-am dat
Cazut in al meu greu pacat
Cum prada celui rau te-am dus
Cum singur te-am lasat fara Iisus

Suflete al meu sa plangi
Sa cureti haina innegrita
Lumina cu inima sa atingi
Inceput sa fie viata cea curata 

Plangi suflete amarul despartirii
Plangi suflete ticalosia-ti toata
Plangi inima ce de-i pacat robita
Plangi inima departul neunirii

Din inima sa plangi al meu suflet
Caci ce-i mai greu de despartirea
Sa plangi in inima si-n cuget
Pacatul care mortii el te vrea 
Cu rugaciune cad la tine Doamne
Primeste saraca pocainta
Si nu cer daruri multe ori desarte
Ci lacrimi si cainta Doamne