Vremea pocaintei noastre -4-

         Cat de departe imi pare copilaria si cat de departe sunt de ea cu toate ale mele sunt prea negru si in mine zace de patimi prinsa inima.O cat m-am departat de tine Doamne si cat ziduri am zidit in noi, sa nu se plece mintea spre Inaltul ci doar spre nimicia mea de om. Ce grele patimi si munti de ganduri necurate am strans si strang in inima bolnava si sufletul se stinge napadit de ele.Imi cern din inima pacatele in Fata Ta Doamne, dar da-mi putere sa nu uit vreunul ,sa izbandesc in lupta cu pacatul , sa fiu al Tau numai al Tau Doamne. Caci mult prea mult in nepasare am zacut si viata mi se scurge printre lacrimi, aduna Doamne din mea inima pacatul si-l arde in pocainta cea curata , in viata cea traita in Cuvant. Doamne sa ma ierti ca te-am uitat, sa ma ierti de ale mele multele pacate si sa ma faci copilul Tau te rog , aici dar mai ales cu Tine. Doamne cat de Bun esti Doamne si cat de rau si necurat sunt eu prea micul si sarmanul tau rob.

Vremea pocaintei noastre  -3-

Si au iesit primele raze ale neascultarii din noi. Am invatat sa mintim, sa furam, sa numai ascultam de cei mari, sa ne ascundem faptele cele rele, sa nu mai avem dragoste intre noi. A aparut ura…

A crescut trupul dar sufletul a ramas si mai mic decat acel copil, pipernicit de acum. Neascultarea ne-a facut robi altor preocupari mai “interesante” decat rugaciunea, mersul la Biserica, postul, invatura Parintelui, cuvantul de folos al mamei. Au aparut pacatele pe care acum le-am lasat sa murdareasca haina sufletului nostru. Si am murdarit-o cu atatea pacate ca neagra de acum este si ca un giulgiu acopera sufletul ingropat in pacate . 
Doamne, cat am pierdut din copilaria sufletului meu prin pervertirea simturilor. Suflete al meu in ce uitare ai fost dus, legat in lanturi te-ai dat celui rau si te-ai culcat in patul nepasarii.
 
Suflete al meu cui te-am dat
Cazut in al meu greu pacat
Cum prada celui rau te-am dus
Cum singur te-am lasat fara Iisus

Suflete al meu sa plangi
Sa cureti haina innegrita
Lumina cu inima sa atingi
Inceput sa fie viata cea curata 

Plangi suflete amarul despartirii
Plangi suflete ticalosia-ti toata
Plangi inima ce de-i pacat robita
Plangi inima departul neunirii

Din inima sa plangi al meu suflet
Caci ce-i mai greu de despartirea
Sa plangi in inima si-n cuget
Pacatul care mortii el te vrea 
Cu rugaciune cad la tine Doamne
Primeste saraca pocainta
Si nu cer daruri multe ori desarte
Ci lacrimi si cainta Doamne

Vremea pocaintei noastre   -2-

      Suflete copil alergai pe pajistile verzi si vedeai raiul din cuvintele Parintelui, te jucai in natura cu prieteni tai , caci toti iti erau prieteni nestiind ce este dusmania, si de vreunul te mai lovea, te smereai la mama care te incalzea si plecai mai departe. Frica de acel copil ramanea dar nu era ura ca nu stiai ce este si uneori chiar tu te rugai sa ne “impacam”. Iertarea era in tine ca o doua natura pentru ca tu aveai numai iubire.

      Vezi suflete cine te conducea in lume. Iubirea, dragostea, iertarea, smerenia. Vedeai Parintele la Biserica si iti era un fel de frica ca si de cele ce iti zicea dar nu intelegeai , adica de faptele rele, pacatele. Nu stiai ce este pacatul chiar de il savarseai pentru ca nu nu era in tine venea de undeva din afara. Nu avea loc in tine. 

       Si mama iti zicea ca nu asculti ori ca nu esti cuminte ori ca nu mananci ori ca nu dormi in dupa-amiezele de vara, dar cine stia ca nu e bine ori ca e rau. Primea sufletul mustrarea si se smerea si atunci pleca toata fapta cea urata ori uneori lacrimile spalau haina sufletului de petele nestiintei noastre.

       Si ce faceau simturile noastre trupesti. Se desfatau cu frumusetea naturii, cu lumina zilelor de vara, cu palpaitul candelei din camera , cu luminita din trupul licurilor pe inserate, cu dansul fluturilor pe pajistea verde , cu roada livezilor parguite in inceput de toamna, cu toate plantele cele nestiute dar pe care noi le stiam, cu animalele toate de langa casa , cu apa paraului cea buna de scaldat, cu toate insectele si gazele cu nume de noi puse, cu falnici brazi ori cu copaci in care ne ascundeam in jocuri, cu cartile de povesti frumos desenate, cu icoanele cele vechi ale Bisericii, cu jocurile copilariei nestiute dar invate intr-o clipa, cu albul zapezii , cu luminile brazilor din noaptea de Craciun, cu fusta mamei dupa care ne ascundeam , cu ulita pe care ne jucam ori albia raului, cu focul din seara de “Osteteleu”(Lasat-a Secului), cu primele culori care desenam pe albul hartiei, cu plastilina multicolora din care ne faceam jucariile, cu palmele ce le tineam stranse la rugaciune, cu genunchi juliti de atatea cazaturi, cu hartia ingalbenita a cartii de rugaciune a mamei, cu mancarea de post al carei gust nu-l poti uita niciodata, cu hainele calugarilor din manastirile cele mari , cu danganitul clopotelor din noaptea Invierii, cu colindele invate pe loc ce nu vroiam sa se mai sfarseasca, cu turta facuta in cuptor pe vatra ce tinea loc si de paine, cu rugaciunile mamei cu lacrimi in ochi, cu toate cele de nespus dar traite in simtiri.  

Vremea pocaintei noastre
 
Cuvant inainte

“Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor”

Cum sa incep oare aceasta carte despre pocainta decat cu o rugaciune catre Bunul Dumnezeu:

Slava Tie Doamne ,Cel ce ne-ai aratat noua Lumina
Slava Tie Doamne ,Cel ce ne-ai dat noua Cuvantul
Slava Tie Doamne ,Cel ce ne-ai lasat noua Mantuirea

Multumescu-ti Tie Doamne pentru viata care mi-ai dat, pentru grija Ta fata de mine pacatosul
Multumescu-ti Tie Doamne pentru darurile pe care mi le-ai dat si mi le dai din nespusa Ta Bunatate
Multumescu-ti Tie Doamne pentru zile si lacrimile de pocainta pe care le dai sufletului meu pacatos
Doamne ce pot a cere decat vreme de pocainta !
*-*
Sufletul meu doarme in nesimtire de atata vreme si nu poate sa se trezeasca. Nepasarea strange cu legaturi nevazute acest sarman suflet chinuit de pacate, patimi si uitare.

Pana cand Doamne ma vei uita pana in sfarsit
Pana cand vei intoarce fata Ta de la mine
Pana cand voi pine ganduri in sufletul meu
Dureri in inima mea ziua si noaptea
Pana cand vrajmasul meu se va intari asupra mea
Cauta , auzi-ma Doamne Dumnezeul meu
Lumineaza ochii mei ca nu cumva sa adorm intru moarte…

Catre Tine Doamne imi intorc voirea 
Ca Tu esti Domnul celor ce se pocaiesc
Dumnezeul celor ce te cheama in nevoi
Tu m-ai trezit Doamne ,auzi-ma cand Te caut in bezna sufletului meu
Cu lacrimi Te caut si nu este liniste in mine pana cand nu voi vedea lumina
Ca nu mai am putere sa strig cand ma lupta vrajmasul cu patima grea
Ci doar sa Te stiu ,nadejdea si dragostea mea

- 1 -

Motto:"Cred Doamne, ajuta necredintei mele"

Suflete al meu adu-ti aminte ca ai venit in lume gol si neajutoarat. Din pantecele mamei cineva te-a pazit si in clipa unirii cu Dumnezeu ti-a dat nume de crestin si taina ti-a incredintat-o prin botez.Cu ingerul stateai de vorba in dimineti si in somnul cel curat si te impartaseai de nenumarate daruri ale unuia Dumnezeu. Si Maica Domnului te mangaia in somn si iti soptea cuvinte de dragoste din cer si dor necuprins catre al sau Fiu. Si ingerul tau pazitor iti soptea rugaciunea de adormire si tot el iti indrepta dimineata ochi spre candela icoanei celei Preacurate.

Suflete cat ai uitat de acestea si cum mama iti arata cum sa te rogi si sa inchini si sa iubesti pe Cel Preainalt, caci ai Lui suntem toti. Si cum mergeai la Biserica si aprindeau luminarea pentru cei vii si pentru cei raposati si nu stiai de ce, dar stiai ce bine aduce lumina. Si ai uitat suflete toate acestea. Cum mama se ruga pentru noi, cum bunica ne invata sa postim curat, cum ne doream sa fim cuminecati in posturi si cum asteptam sarbatoarea Domnului.
Sufletele noastre de copii se rugau in dimineti somnorosi si fara tragere dar mama ori bunica statea langa noi si ne mustra ca ne vede “Doamne, Doamne”. Si atunci ne intarea ingerul pazitor si ne ajuta sa ne rostim rugaciunea clar si cu bucurie. Caci nu intelegeam noi prea multe din cuvintele rugaciunii dar Domnul ne asculta inima tremuranda si ne primea rugaciunea. Caci sufletul este ca un copil , plapand la vedere dar puternic in simtire, smerit si cald, voios si bucuros sa-si vada inima plina de dragoste si caldura.

O lacrimă pentru Robert

Aseară pe înserate un om a murit. Îngropat de viu, într-un pământ străin. Avea 29 de ani şi era un om bun. Era un necunoscut pentru noi dar nu şi pentru Dumnezeu. O clipa de neatenţie sau de inconştienţă. 
Doar o clipa desparte viaţa de moarte. 
În fiece clipă să murim şi în fiece clipă să ne ridicăm întru nădejdea vieţii veşnice. 
Doamne pomeneşte sufletul robului tău Robert şi îi iartă lui toată greşeala cea de voie şi cea fară de voie şi îi fă lui odihna veşnică în lăcaşurile tale cele sfinte !

Rugăciune pentru părintele duhovnic  

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, care pe desfrânata şi pe tâlharul i-ai primit, primeşte şi rugăciunea mea pentru robul tău, duhovnicul meu (numele) ales de Tine să poarte povara păcatelor mele în faţa Ta, aşa cum Tu porţi povara lumii întregi în faţa Tatălui Ceresc. Iartă-i toate greşelile lui pentru dragostea şi jertfa stăruitoare ca să pun început bun de pocainţă eu, oaia rătăcită. Cercetează-l degrabă şi vezi nevoile lui. Vindecă-l de toată boala şi întinăciunea trupească şi sufletească şi de slăbiciunea firii celei căzute. Izbăveşte-l de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de tot răul şi ispitele ce i-au venit pentru păcatele mele. Sporeşte-i înţelepciunea, îndelunga răbdare, liniştea, pacea şi mulţumirea sufletească. Înmulţeşte-i puterea, sporeşte-i blândeţea şi purtarea de grijă şi împlineşte toate cele de folos lui. Dă-i minte luminată şi pricepere sfântă care se pogoară de la Tine, Împăratul Luminii. Bine-sporeşte în el Doamne şi dăruieşte-l sănătos, îndelungat în zile, drept învăţănd cuvăntul adevărului Tău.Amin.(Metanie)

Împărate Ceresc, Mângâietorule, deschide stavila cerului şi plouă peste duhovnicul meu (numele) belşug de har şi bogată milă. Pogoară-te asupra lui, odihneşte în el pururea şi revarsă peste el mulţimea îndurărilor Tale. Amin.(Metanie)

Maica Domnului, acoperă cu Atotputernicul tău Acoperământ pe robul tău, duhovnicul meu (numele) şi roagă-te Bunului Dumnezeu să-l miluiască pentru rugăciunile tale. Izbăveşte-l de toată ispita trupească şi sufletească, curăţă-l, tămăduieşte-l, întăreşte-l şi sănătate deplină dăruieşte-i. Amin.(Metanie)

Cuvioase Părinte Siluane, roagă-te Domnului să miluiască şi să mântuiască pe duhovnicul meu (numele), pentru rugăciunile tale.

Cuvioase Arsenie cel Mare, roagă-te Bunului Dumnezeu să miluiască şi să mântuiască pe duhovnicul meu (numele), pentru rugăciunile tale. 

Cele nouă Puteri Cereşti, Sfinţilor Români – mucenici şi muceniţe, cuvioşi şi cuvioase – Preacuvioşilor Părinţi ai noştri şi sfinţii a căror pomenire se face astăzi, împreună cu toţi sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu să miluiască şi să mântuiască pe (numele) pentru rugăciunile voastre.Amin.Amin. Amin.(Metanii)

Staretii de la Optina ne invata rugaciunea adevarata

Puterea rugaciunii nu sta in multa vorbarie, ci in sinceritatea suspinului de rugaciune. (Sfantul Nectarie)

Cand incepi sa te rogi, iti aduci aminte de pacatele tale si plangi pentru ele. Asa si trebuie sa te rogi. Uneori simti liniste si bucurie si crezi ca acestea sunt de la vrajmasul. Daca ar fi de la vrajmasul, dupa spusele Sfintilor Parinti, bucuria ar fi confuza, nu ar aduce pace si liniste in suflet. Si sa nu te miri de faptul ca Domnul iti da in rugaciune pace si liniste, caci nu intotdeauna se intampla acest lucru dupa vrednicie, ci dupa judecatile nestiute ale lui Dumnezeu. Si de aceea, daca vei simti asemenea bucurie si liniste, sa te socotesti cu tot dinadinsul nevrednic de acest dar al lui Dumnezeu si sa te mustri cu tot dinadinsul inaintea Domnului, zicand ca din pricina nepasarii tale nu poti pastra in tine acest dar si de aceea il pierzi degraba. (Sfantul Iosif)

Nu asteptati de la rugaciune numai extazul si nu va intristati atunci cand nu simtiti bucurii. Caci se intampla si sa stai, sa stai in biserica si inlauntrul tau sa nu ai inima parca, ci asa, o bucata de lemn, dar un lemn neprelucrat…..Pai si pentru aceasta, adica pentru lemn, ne mantuieste Domnul. Inseamna ca asa trebuie sa fie. Caci sufletul, simtind bucurii foarte mari, se poate ingamfa, iar aceasta stare de “inlemnire” il smereste. (Sfantul Varsanufie)

Noi insine, singuri, fara ajutorul lui Dumnezeu, nu suntem in stare sa ne rugam: nu ne putem ruga asa cum trebuie si nu stim cum si pentru ce sa ne rugam. (Sfantul Nicon)

Trebuie sa rostim cu atentie cuvintele rugaciunii, sa patrundem sensul lor, nu sa tindem spre ceva prea inalt. Caci, daca nu citim corect si nu suntem atenti la cele citite, ii mangaiem pe diavoli. (Sfantul Nicon)

In timpul rugaciunii sarguincioase iti doresti sa fii vazut cum te rogi. Diavolii sunt cei care iti aduc aceste ganduri de slava desarta. Este bine sa nu te opresti la ele. Si pe viitor trebuie sa le dispretuiesti. (Sfantul Iosif)

Rugaciunea este hrana sufletului. Nu chinuiti sufletele voastre prin infometare, mai bine sa flamanzeasca trupul. Nu osanditi pe nimeni, iertati-i pe toti. Socotiti-va mai rai decat toti oamenii din lume si va veti mantui. Micsorati-va cat puteti de mult. (Sfantul Iosif)

Rugaciunea, postul si trezvia, adica pazirea gandurilor si sentimentelor, ne fac biruitori vrajmasilor mantuirii noastre. Cel mai greu dintre aceste trei lucruri este rugaciunea, vesnica virtute, care in urma exersarii se transforma in deprindere, iar rugaciunea pana la moarte cere silire, prin urmare, nevointa. (Sfantul Varsanufie)

Nu va lipiti inimile de desertaciunea lumii. Mai ales in timpul rugaciunii lepadati toate gandurile legate de cele lumesti. Dupa rugaciunea savarsita acasa sau in biserica, pentru a pastra starea rugatoare, induiosata a sufletului, este nevoie de tacere. Uneori chiar o vorba simpla, in aparenta neinsemnata, poate distruge si speria, ca pe o pasare mica, induiosarea din sufletul nostru. (Sfantul Nicon)

Trebuie sa pazim rodul rugaciunii. El se pagubeste, se pierde foarte adesea din pricina vorbariei desarte indata dupa rugaciune si din pricina visarii, care este tot vorbarie desarta, dar dusa numai cu noi insine. Tacerea dupa rugaciune este foarte folositoare: ea tine rugaciunea in minte, in inima si chiar pe buze, in auzul nostru launtric.(Sfantul Nicon)

Nu trebuie sa atribuim rugaciunii noastre o putere miraculoasa, nu trebuie sa credem ca Domnul implineste intotdeauna cele cerute de noi. Aceasta parere vine din mandrie si duce la inselare. (Sfantul Ilarion)

In toata vremea, orice ati face, fie ca stati, fie ca mergeti, fie ca lucrati, sa rostiti in inima: “Doamne, miluieste!” (Sfantul Nectarie)

Roaga-te ca Domnul sa Se salasluiasca in inima ta. Atunci ea se va umple de o mare bucurie si nicio durere nu va fi in stare sa o tulbure. (Sfantul Nectarie)

Cel pe care il cerceteaza Domnul prin grea incercare, prin necaz, prin pierderea celui iubit dintre cei apropiati, acela si fara sa vrea se roaga cu toata inima si cu tot cugetul sau, cu toata mintea sa. Prin urmare, izvorul rugaciunii fiecare il are, dar se deschide fie prin adancirea treptata in sine, dupa invatatura parintilor, fie dintr-odata cu burghiul lui Dumnezeu. (Sfantul Lev)

Roaga-te pentru tine, cautand numai mila si voia lui Dumnezeu, fie ca esti in biserica, fie ca nu esti in biserica, fie ca mergi, fie ca stai, fie ca te odihnesti, roaga-te: “Doamne, miluieste-ma cum stii si cum voiesti Tu“. (Sfantul Ambrozie)

De la incepatori Dumnezeu nu cere rugaciune neamprastiata: ea se dobandeste prin multe osteneli si dupa mult timp, asa cum spun scrierile Sfintilor Parinti: “Dumnezeu da rugaciune celui ce se roaga..“. (Sfantul Ilarion)

Cand nu aveti mult timp pentru rugaciune, multumiti-va cu cat aveti, iar Dumnezeu va primi vointa voastra. Tineti minte ca lui Dumnezeu Ii place sa aveti la rugaciune trairea vamesului si feriti-va sa puneti pret pe rugaciunea voastra: aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, nu a noastra. (Sfantul Macarie)

Rugaciunea este un asemenea lucru, incat, daca traiesti in manastire cativa ani, nu inveti imediat sa te rogi asa cum trebuie, dar deocamdata roaga-te cum stii si cum poti, numai sa ai cugetul vamesului. (Sfantul Ambrozie)

Va rog sa va rugati pentru cei ce va necajesc, zicand: “Pe cei ce ne urasc si ne necajesc pe noi, robii Tai (numele), iarta-i, Iubitorule de oameni, Doamne, caci nu stiu ce fac, si aprinde inima lor de dragoste pentru noi, nevrednicii“. (Sfantul Antonie)

Domnul S-a rugat pentru cei ce L-au rastignit, iar intaiul mucenic Stefan s-a rugat pentru cei ce l-au omorat ca sa nu fie lor spre pacat, zicand: “Nu stiu ce fac“. Fa acelasi lucru si vei dobandi mila si ajutorul lui Dumnezeu si te vei linisti. (Sfantul Ambrozie)

Pentru cei ce te necajesc, roaga-te cu aceste cuvinte: “Mantuieste-l Doamne, pe X (numele) si, cu rugaciunile lui, miluieste-ma si pe mine, pacatosul“. Si sa te rogi asa mai ales in vremea tulburarilor puternice. Este bine ca in acest timp sa faci metanii mari, daca ai loc. (Sfantul Ambrozie)

Pentru cei ce ne urasc si ne necajesc, trebuie sa ne rugam asa: “Mantuieste-l Doamne, si miluieste-l pe robul tau, fratele meu iubit (numele), si, pentru rugaciunile lui, miluieste-ma si pe mine, pacatosul si blestematul“. (Sfantul Iosif)

RUGACIUNEA IN BISERICA

Despre rugaciunea in biserica sa stiti ca ea este mai presus decat rugaciunea savarsita acasa, caci este inaltata de o adunare intreaga de oameni, in cadrul careia, poate, exista multe rugaciuni foarte curate, aduse din inimi smerite catre Dumnezeu, pe care El le primeste ca pe o tamaie binemirositoare si alaturi de care sunt primite si ale noastre, macar ca sunt neinsemnate si neputincioase. (Sfantul Macarie)

La biserica trebuie sa mergem cu duh pasnic, caci nici rugaciunea nu este primita daca avem ceva cu cineva sau am suparat pe cineva. (Sfantul Macarie)

Este importanta rugaciunea bisericeasca: cele mai frumoase ganduri si sentimente tocmai in biserica vin, este adevarat, si vrajmasul ataca mai tare in biserica, dar prin semnul crucii si prin rugaciunea lui Iisus il alungati. Este bine sa stai in biserica intr-un colt intunecat si sa te rogi lui Dumnezeu. “Sus sa avem inimile!“- glasuieste preotul, iar mintea noastra deseori umbla pe pamant, cugetand la lucruri nefolositoare. Luptati-va cu acest lucru. (Sfantul Varsanufie)

In timpul rugaciunii nu ne este de folos sa nazuim catre simtiri inalte. Trebuie numai sa patrundem sensul cuvintelor rostite, sa ne rugam cu atentie si atunci, cu timpul, Domnul ne va da si vederea duhovniceasca, si induiosarea inimii. (Sfantul Nicon)

(extrase din: “Ne vorbesc Staretii de la Optina“, Editura Egumenita, 2007)-articol luat de pe http://logos.md/