Vremea pocaintei noastre - 7- 

Este vremea pocaintei noastre , azi , acum .Nu maine , nu poimaine.

Doamne da-mi sa-mi vad ticalosia, neputinta, necredinta,  ca sa te caut, sa te iubesc, sa alerg la tine.Nu cer Doamne decat sa fiu cu Tine. Ajuta-ma ! 

Vremea pocaintei noastre -6-

Sufletul meu te doreste Doamne, dar mintea si inima mea umbla prin intuneric.Sufletul stie sa te iubeasca dar pacatele si radacinile lor adanc infipte in inima mea nu ma lasa. Doamne nu pot sa te caut singur, caci sunt neputincios, plin de bube si de boli, dar cer ajutorul Tau Doamne, da-mi lacrimi si credinta, da-mi rabdare si nadejde, da-mi duh de rugaciune si dragoste. Cer multe Doamne si numic nu-ti daruiesc decat pacate, neascultare si uitare... Iarta-ma DOAMNE !

Rugaciune pentru un parinte

Plecand la Domnul in zi de sarbatoare

Cu Maica Domnului de mana

Cu ingerii ce viata ti-au pazit

Acum parinte, Domnul te odihneste

Si noi ce n-am stiut de tine 

Ori c-am fost orbi sau amagiti de o clipa

Din voia Domnului am luat paharul cunostintei

Si viata ni se umple acum de har

Ce bine sa te stim Acolo

Parinte al rugaciunii si iubirii

Mijlocitor la Maica Preacurata

La Domnul Nostru, Dulcele Iisus

Sa fim cu tine te rugam parinte

Ajuta celora ce cauta Lumina

Inalta rug de rugaciune

Ai Domnului sa fim copii.

(Cu dragoste celui ce imi da prin cuvantul sau har de la Dumnezeu- Parintelui Gheron Iosif)  

 Vremea pocaintei noastre -5- 

  Pacatele sunt spini care urca incet pe noi si acopera sufletul cu intunecate ganduri .

 Samanta intre spini sunt Doamne

 Pe care m-ai sadit cu dragoste si har

 Din vraja lumii pamantene

 Incerc sa ma ridic dar cad

Vraja lumii, amagire, intunecare a constiintei , pacatul ca obisnuinta, uitare, delasare, nesimtire, moarte sufleteasca, intuneric. 

Pacatul ne desparte de Dumnezeu ca intunericul ce alunga lumina. 

Toate s-au lucrat in inima prin invoirea mintii si ingroparea constiintei. Dar Domnul nu ne lasa...

     Vremea pocaintei noastre -4-

         Cat de departe imi pare copilaria si cat de departe sunt de ea cu toate ale mele sunt prea negru si in mine zace de patimi prinsa inima.O cat m-am departat de tine Doamne si cat ziduri am zidit in noi, sa nu se plece mintea spre Inaltul ci doar spre nimicia mea de om. Ce grele patimi si munti de ganduri necurate am strans si strang in inima bolnava si sufletul se stinge napadit de ele.Imi cern din inima pacatele in Fata Ta Doamne, dar da-mi putere sa nu uit vreunul ,sa izbandesc in lupta cu pacatul , sa fiu al Tau numai al Tau Doamne. Caci mult prea mult in nepasare am zacut si viata mi se scurge printre lacrimi, aduna Doamne din mea inima pacatul si-l arde in pocainta cea curata , in viata cea traita in Cuvant. Doamne sa ma ierti ca te-am uitat, sa ma ierti de ale mele multele pacate si sa ma faci copilul Tau te rog , aici dar mai ales cu Tine. Doamne cat de Bun esti Doamne si cat de rau si necurat sunt eu prea micul si sarmanul tau rob.

Vremea pocaintei noastre  -3-

Si au iesit primele raze ale neascultarii din noi. Am invatat sa mintim, sa furam, sa numai ascultam de cei mari, sa ne ascundem faptele cele rele, sa nu mai avem dragoste intre noi. A aparut ura…

A crescut trupul dar sufletul a ramas si mai mic decat acel copil, pipernicit de acum. Neascultarea ne-a facut robi altor preocupari mai “interesante” decat rugaciunea, mersul la Biserica, postul, invatura Parintelui, cuvantul de folos al mamei. Au aparut pacatele pe care acum le-am lasat sa murdareasca haina sufletului nostru. Si am murdarit-o cu atatea pacate ca neagra de acum este si ca un giulgiu acopera sufletul ingropat in pacate . 
Doamne, cat am pierdut din copilaria sufletului meu prin pervertirea simturilor. Suflete al meu in ce uitare ai fost dus, legat in lanturi te-ai dat celui rau si te-ai culcat in patul nepasarii.
 
Suflete al meu cui te-am dat
Cazut in al meu greu pacat
Cum prada celui rau te-am dus
Cum singur te-am lasat fara Iisus

Suflete al meu sa plangi
Sa cureti haina innegrita
Lumina cu inima sa atingi
Inceput sa fie viata cea curata 

Plangi suflete amarul despartirii
Plangi suflete ticalosia-ti toata
Plangi inima ce de-i pacat robita
Plangi inima departul neunirii

Din inima sa plangi al meu suflet
Caci ce-i mai greu de despartirea
Sa plangi in inima si-n cuget
Pacatul care mortii el te vrea 
Cu rugaciune cad la tine Doamne
Primeste saraca pocainta
Si nu cer daruri multe ori desarte
Ci lacrimi si cainta Doamne

Vremea pocaintei noastre   -2-

      Suflete copil alergai pe pajistile verzi si vedeai raiul din cuvintele Parintelui, te jucai in natura cu prieteni tai , caci toti iti erau prieteni nestiind ce este dusmania, si de vreunul te mai lovea, te smereai la mama care te incalzea si plecai mai departe. Frica de acel copil ramanea dar nu era ura ca nu stiai ce este si uneori chiar tu te rugai sa ne “impacam”. Iertarea era in tine ca o doua natura pentru ca tu aveai numai iubire.

      Vezi suflete cine te conducea in lume. Iubirea, dragostea, iertarea, smerenia. Vedeai Parintele la Biserica si iti era un fel de frica ca si de cele ce iti zicea dar nu intelegeai , adica de faptele rele, pacatele. Nu stiai ce este pacatul chiar de il savarseai pentru ca nu nu era in tine venea de undeva din afara. Nu avea loc in tine. 

       Si mama iti zicea ca nu asculti ori ca nu esti cuminte ori ca nu mananci ori ca nu dormi in dupa-amiezele de vara, dar cine stia ca nu e bine ori ca e rau. Primea sufletul mustrarea si se smerea si atunci pleca toata fapta cea urata ori uneori lacrimile spalau haina sufletului de petele nestiintei noastre.

       Si ce faceau simturile noastre trupesti. Se desfatau cu frumusetea naturii, cu lumina zilelor de vara, cu palpaitul candelei din camera , cu luminita din trupul licurilor pe inserate, cu dansul fluturilor pe pajistea verde , cu roada livezilor parguite in inceput de toamna, cu toate plantele cele nestiute dar pe care noi le stiam, cu animalele toate de langa casa , cu apa paraului cea buna de scaldat, cu toate insectele si gazele cu nume de noi puse, cu falnici brazi ori cu copaci in care ne ascundeam in jocuri, cu cartile de povesti frumos desenate, cu icoanele cele vechi ale Bisericii, cu jocurile copilariei nestiute dar invate intr-o clipa, cu albul zapezii , cu luminile brazilor din noaptea de Craciun, cu fusta mamei dupa care ne ascundeam , cu ulita pe care ne jucam ori albia raului, cu focul din seara de “Osteteleu”(Lasat-a Secului), cu primele culori care desenam pe albul hartiei, cu plastilina multicolora din care ne faceam jucariile, cu palmele ce le tineam stranse la rugaciune, cu genunchi juliti de atatea cazaturi, cu hartia ingalbenita a cartii de rugaciune a mamei, cu mancarea de post al carei gust nu-l poti uita niciodata, cu hainele calugarilor din manastirile cele mari , cu danganitul clopotelor din noaptea Invierii, cu colindele invate pe loc ce nu vroiam sa se mai sfarseasca, cu turta facuta in cuptor pe vatra ce tinea loc si de paine, cu rugaciunile mamei cu lacrimi in ochi, cu toate cele de nespus dar traite in simtiri.